Papagali Vorbitori

Top 5 cei mai mici papagali din lume

Papagalii vorbitori au captivat oamenii de sute de ani, datorită faptului că sunt creaturi frumoase, au o grație aparte, tandrețe și sunt extrem de inteligenți. Chiar și cei care nu sunt iubitori de păsări rezistă cu greu farmecului acestora! Papagalii însumează multe trăsături căutate de cei care își doresc un animal de companie, mai ales dacă sunt mici, ciufuliți și cu o personalitate puternică!

Mai jos ai lista celor mai mici papagali din lume:

Se atașează foarte tare de stăpân!

Perușul

Micuțul peruș este una dintre cele mai mici specii de papagali vorbitori și reprezintă alegerea ideală pentru cei care vor un prieten adorabil și care să nu aibă nevoie de foarte mult spațiu! Perușii pot învăța să vorbească foarte bine când sunt pui și au capacitatea de a alcătui un vocabular din sute de cuvinte. Pot învăța trucuri și se atașează incredibil de tare de stăpân. Chiar dacă nu au nevoie de o casă sau de o colivie imensă precum papagalii Ara sau Cacadu, aceste PĂSĂRI INTELIGENTE trebuie eliberate din când în când pentru a-și pune aripile în funcțiune și trebuie să te joci cu ei!

Este chiar cea mai mică specie de papagali

Papagalul-vrabie sau Micul Celest

Dacă un peruș nu este tocmai ceea ce cauți, atunci sigur trebuie să te uiți la cea mai mică specie de papagali de pe pământ – adorabilul papagal-vrabie!
Aceștia sunt foarte diferiți ca penaj și pot fi companioni desăvârșit! Au nevoie de socializare și de joacă, așa că este nevoie să petreci mult timp cu ei. Unii pot învăța să vorbească și pot dezvolta simțul umorului. Papagalul-vrabie este vărul apropiat al papagalului amazonian și durata de viață este între 12-20 de ani. Este foarte energic și mănâncă mult.

 

Sunt obișnuiți să trăiască în pereche

Papagalul de buzunar sau Lovebird

Originar din Africa, penajul acestui micuț este unul incredibil! Este o pasăre sociabilă și, chiar dacă nu pot vorbi, pot învăța trucuri. Sunt cunoscuți pentru atitudinea lor de superioritate pe care o adoptă atât față de alte animale, cât și față de membrii familiei. Aparatul lor vocal le permite o gamă largă de articulații, inclusiv imitarea vocii umane. Totuși, această rasă nu este cunoscută ca și una dintre cele care vorbește sau care imită vocea oamenilor, ci din contră, majoritatea dintre acești papagali nu vor învăța să vorbească deloc.

Dacă reușesc să creeze o legătură cu stăpânii lor, aceștia vor deveni păsări foarte speciale, care vă vor iubi cu adevărat, necondiționat. Acest lucru nu înseamnă că nu au nevoie de o pereche alături de care să își petreacă întreaga zi. În lipsa unei femele, stăpânul uman este nevoit să îi ofere acestei mici păsări toată afecțiunea de care are nevoie.! Durata de viață este de la 10 la 15 ani.

Creează o legătură specială cu stăpânii

Papagalul Conure

În timp ce majoritatea papagalilor au o mărime medie sau chiar mare, există specia de papagali Conure, ideală pentru cei care vor o pasăre mică. Pot fi foarte zgomotoși, creează o legătură special cu stăpânii și sunt foarte inteligenți. Nu sunt deloc ruşinoşi şi vor munci bucuroşi pentru recompense şi pentru cadouri. Aceste păsări pot să fie învăţate să ia monezi şi să le pună în puşculiţe, să stea pe spate, să sune la un clopoţel sau să aducă diverse obiecte. Durata de viață este de la 15 la 20 de ani. Sunt blânzi și pot interacționa foarte bine cu copiii.

place să petreacă timp cu stăpânii, au nevoie să fie eliberați mai des din colivie. Pot învăța cuvinte, dar preferă să imite sunetele pe care le aud prin casă

Papagalul Nimfă

Deși este mai mare decât celelalte păsări din lista noastră, papagalul Nimfă sunt foarte iubiți de oameni, fiind jucăuși și foarte plini de viață. Le place să petreacă timp cu stăpânii, au nevoie să fie eliberați mai des din colivie. Pot învăța cuvinte, dar preferă să imite sunetele pe care le aud prin casă, cum ar fi soneria de la ușă, sunetul de apel al telefonului etc. Pot trăi peste 30 de ani și sunt păsări sensibile. De aceea, atunci când îl aduceți în casă, el are nevoie de timp pentru a se adapta mediului și este foarte recomandat să nu lăsați prin preajmă alte animale care să-l ”intimideze”, cel puțin în prima lună. Este indicat să îl țineți cam o săptămână în cușcă înainte de a-l scoate afară. Dacă este lăsat liber, trebuie să fie într-o cameră mai mare și să nu aibă contact cu alte animale. Se întoarce singur în cușcă, știind că acolo are mâncarea.

 

Citește și Ce să faci dacă papagalul devine agresiv!